MELASMA, O NEDORITĂ…MASCĂ

Reading Time: 2 minutes

Întâlnită mai frecvent la femei, melasma este o afecțiune a pielii caracterizată prin hiperpigmentare facială bilaterală, sub forma unor pete maronii.

Melasma debutează între 20 și 40 de ani, și în general afectează persoanele cu fototip cutanat închis (păr brunet, ochi căprui și piele mai închisă la culoare, care se bronzează cu mare ușurință).

Aceste pete hiperpigmentare brun-cafenii, cu marginile neregulate, pot apărea pe diferite zone ale feței. Cel mai frecvent apar pe frunte, nas, buza superioară și bărbie, în 25% din cazuri în zona obrajilor, iar în 15% dintre cazuri afectează linia mandibulară. Melasma mai poate apărea și extrafacial, pe antebrațe, pe partea superioară a brațelor sau pe umeri.

Cauzele apariției melasmei sunt complexe și incomplet elucidate. Totuși, apariția acesteia este cel mai probabil favorizată de hormonii sexuali feminini și de radiațiile ultraviolete, pigmentarea rezultând din supraproducția de melanină a celulelor pigmentare.

O formă aparte de melasma este cloasma (numită și mască de sarcină) care apare la gravide pe fondul modificărilor hormonale specifice perioadei, dar care dispare de la sine după naștere, în câteva luni.

Diagnosticul de melasmă este pus de dermatolog în urma examinării clinice și a folosirii dermatoscopului. Tratamentele locale cu substanțe active cu proprietăți de depigmentare sau procedurile dermatologice (microdermabraziune, peeling chimic sau terapie laser) pot fi eficiente.

Chiar dacă rezultatul tratamentului este foarte bun, pigmentarea poate reapărea dacă persoana se expune la soare. De aceea, fotoprotecția cu produse care au SPF cel puțin 50 și spectru de acțiune UVA și UVB este absolut obligatorie, în special în sezonul cald. Folosirea produselor de fotoprotecție este recomandată pe tot timpul anului, în special persoanelor care se află în categoriile de risc.

De ce se dezvoltă Melasma?

– Istoricul familial (în 60% dintre cazuri sunt afectați și alți membri ai familiei);

– Expunerea la soare (razele ultraviolete provoacă producția de melanină);

– Hormonii (sarcina, dar și utilizarea contraceptivelor orale care conțin estrogen/ progesteron, dispozitivele intrauterine, implanturile și terapiile de substituție hormonală, tulburările tiroidiene pot fi, de asemenea, asociate cu melasma);

– Medicamentele și produsele parfumate (noile terapii pentru cancer, săpunurile parfumate, articolele de toaletă și produsele cosmetice pot provoca o reacție fototoxică ce declanșează melasma).

Articolul precedent