Sportul este sănătate curată și îți vom reaminti și de ce. Și sperăm ca după lecturarea acestui articol să începi să faci mișcare.
Nu mai este un secret, toate formele de activitate fizică, de la plimbări pe jos, mers cu bicicleta, sporturile în echipă sau înotul, fitness-ul sau dansul, toate acestea par să prelungească viața și calitatea ei.
Este binecunoscut faptul că sportul practicat în mod regulat susține metabolismul, ajutând la eliminarea kilogramelor în plus și la menținerea greutății corporale optime. În plan psihic, reduce anxietatea și depresia, crește încrederea de sine, îmbunătățește calitatea și durata somnului.
Exercițiile fizice regulate fortifică mușchii, tendoanele și cartilajele și măresc densitatea osoasă, toate acestea fiind aspecte importante în menținerea corpurilor noastre în formă, sănătoase și tinere. Puterea și echilibrul pe care le dobândim reduc riscul de accidentări.
Efortul fizic susținut mărește răspunsul imunitar al organismului, îmbunătățește sănătatea inimii și stimulează circulația sângelui. Ajutând la controlul greutății, practicarea sportului reduce riscul de diabet, hipertensiune și alte afecțiuni cardiovasculare. Știm că exercițiile fizice sunt minunate pentru starea de spirit și pentru corp. Dar, cercetările arată că pot avea un efect profund asupra capacității de gândire și concentrare.
Un singur antrenament poate determina schimbări în plan psihologic care îmbunătățesc funcția mentală. Însă nu trebuie să exagerezi și să te epuizezi. Chiar și o simplă plimbare stimulează eliberarea de serotonină, dopamină, noradrenalină și endorfine, și te face să te simți mai calm și mai fericit. Iar dacă sportul este practicat în echipă, vei fi mai motivat.
Așadar, pentru o viață sănătoasă și fericită, fă sport!