Salina reprezintă o încăpere ai cărei pereți sunt din sare. Aceasta emană aerosoli salini (vapori de sare) ce au proprietatea de a curăța căile respiratorii.
Poate nu știai, dar salinele pot fi:
Naturale – acestea se găsesc în subteran; inițial au fost folosite ca mine, apoi li s-a redat un scop turistic și terapeutic.
Artificiale – sunt amenajate într-un spațiu în care se reproduce o salină naturală, pereții fiind „tapetați” cu blocuri de sare. Denumită și cameră de haloterapie, salina artificială este o cameră specială în care pereții și podeaua sunt acoperiți de sare, iar aerul este infuzat cu clorură de sodiu. Ideea este de a recrea salinele naturale săpate în munte, pe care oamenii le folosesc de secole pentru eliberarea căilor respiratorii și ameliorarea sau chiar vindecarea afecțiunilor pielii.
Cele mai importante saline naturale din țara noastră sunt: Slănic Prahova, Praid, Târgu Ocna, Ocna Sibiului, Turda și Ocnele Mari. Acestea se pot vizita și se pot realiza acolo scheme de tratament cu aerosoli pentru diverse afecțiuni.
Ce afecțiuni tratăm la salină
Salinoterapia este o formă de tratament alternativ pentru prevenirea și tratarea diverselor afecțiuni respiratorii și nu numai. Are, în același timp, beneficii asupra organismului: întărește sistemul imunitar, ajută la detoxifierea organismului, ajută digestia, susține regenerarea pielii și chiar poate ajuta la vindecarea unor afecțiuni precum acneea, dermatita, eczemele, psoriazisul. În salină sunt inhalați aerosoli salini prin care se tratează diverse afecțiuni, în special afecțiunile respiratorii. Aerosolii salini sunt inhalați în mod natural de către pacient pe ambele căi: nazală și pe gură.
Atenționări speciale
Salinoterapia este contraindicată în următoarele cazuri: cancer, epilepsie, claustrofobie, afecțiuni contagioase, tuberculoză pulmonară, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială în stare avansată, insuficiență cardiacă, respiratorie și renală, angină pectorală, hemoragii, sarcină, unele boli ale tiroidei.