Pilates… la perete

Reading Time: 2 minutes

Auzim din ce în ce mai des pe social media de „Wall Pilates” și despre faptul că acest timp de antrenament mărește flexibilitatea, întărește forța și tonifică abdomenul. Oare chiar funcționează?

DELIA KALAPODAS | INSTRUCTOR YOGA ȘI PILATES

Pilates este un antrenament ideal de practicat acasă din multe motive. În primul rând este accesibil celor care sunt începători în ale mișcării. Prin exercițiile sale, reușește să tonifice zona de mijloc a corpului. Acum pasionații de Pilates au dus acest antrenament la un nou „nivel”: Pilates la perete. În cazul acestui tip de antrenament, exercițiile de Pilates sunt realizate cu ajutorul unui perete. Apăsând cu picioarele în perete în timp ce efectuezi anumite exerciții adaugi rezistență fiecărei mișcări și astfel îți crești forța.

În Pilates singura rezistență pe care o ai este gravitația. Folosind un perete pentru rezistența statică mărești, practic, rezistența. Acest tip de antrenament este cunoscut sub numele de antrenament izometric. Izometria este o modalitate eficientă de a mări forța fără a pune prea multă presiune asupra articulațiilor. Un antrenament de 20 de minute poate fi un bun început. O persoană de circa 68 kg poate arde în jur de 70-100 calorii în timpul unei sesiuni de Wall Pilates. Dar nu pierderea caloriilor este importantă, ci întărirea musculaturii abdominale și a corpului, în general.

Popularitatea acestui tip de antrenament a inspirat lumea pe social media. O provocare de o lună (One Month Wall Pilates Challenge) creată de antrenoarea de Pilates Rachel Fit (Instagram – @rachelsfitpilates) a atras peste un milon de vizualizări pe canalul YouTube.

Fotografiile înainte și după ale persoanelor care au urmat acest program sunt convingătoare. Dacă ți se pare interesant acest tip de mișcare, pe canalul de Youtube al lui Rachel (youtube.com/@rachelsfitpilates) poți găsi o serie de antrenamente, atât pentru începători, cât și pentru avansați (pentru toate nivelurile de practică), inclusiv provocări noi la care poți să participi timp de o lună și să observi rezultatele.

Articolul precedent