Tinerețe de durată cu Face Yoga

Reading Time: 2 minutes

Știi există o metodă neinvazivă, plăcută și reconfortantă prin care îți poți menține frumusețea și prospețimea tenului pentru mai mult timp? Descoperă ce minuni poate face această practică!

Face yoga sunt seturi de exerciții și automasaj anti-îmbătrânire ce stimulează pielea, sistemul limfatic și mușchii feței. Studiile au demonstrat că Face Yoga ajută la întinerirea aspectului feței. Exercițiile de Face Yoga îmbunătățesc circulația sanguină la nivelul feței și scalpului, tonifică mușchii feței, îmbunătățesc calitatea pielii.

Face Yoga este o rutină de autoîngrijire care atunci când este realizată corect, corelând mișcările feței cu corpul, respirația și mintea devine o practică naturală anti-îmbătrânire, dar și o modalitate excelentă de relaxare, conectare cu noi și cu frumusețea noastră interioară. Avem atât de multă grijă de felul în care arată corpul nostru și ne preocupăm să facem sport și să antrenăm mușchii corpului, de ce i-am neglija pe cei ai feței?

Face Yoga este o alternativă naturală și sănătoasă la procedurile estetice invazive (injecțiile cu botox, fillere, lifting-ul chirugical al feței etc). Frumusețea acestei metode este că poți face majoritatea exercițiilor oriunde și oricând. Pe internet există o mulțime de cursuri de face yoga, workshop-uri sau tutoriale cu exemple de exerciții pe care le poți practica. Spre deosebire de injecții și alte proceduri estetice medicale, Face Yoga nu este o soluție rapidă. Este nevoie de timp dedicat antrenării mușchilor feței și de perseverență.

Face Yoga este și o practică mindfulness deoarece te aduce în prezent și te face să fii mai conștient de mișcările feței în corelare cu emoțiile. În timp, vei învăța cum să-ți controlezi mușchii feței pentru a nu avea reacții exagerate care să adâncească ridurile de expresie. Este deosebit de eficientă atunci când este „dublată” de zâmbetul cald, vorbele dulci și privirea plină de iubire.

Important de știut înainte de a începe practica:

CURĂȚĂ FAȚA cu loțiune micelară sau șervețele demachiante;

FOLOSEȘTE UN ULEI SPECIAL pentru față sau o cremă puternic hidratantă;

EXERCIȚIILE SE FAC cu minimum cinci repetări, ideal trei seturi. După fiecare exercițiu se tapotează zona cu buricele degetelor pentru a detensiona și relaxa;

FII CONSECVENTĂ Repetă rutina, ideal în fiecare zi, pentru rezultate vizibile și de durată.

Articolul precedent