Anual, cantități enorme de mâncare sunt aruncate. Ce-ar fi să reducem această risipă și să folosim tot ce avem prin frigider și cămară pentru a pregăti cele mai delicioase și sănătoase mese?
Crutoane delicioase
Ingrediente:
resturi de pâine mai veche de câteva zile;
praf de oregano;
busuioc;
sare;
puțin ulei de măsline.
Mod de preparare:
Pâinea se taie cubulețe cât mai mici, se amestecă cu condimentele, se așază într-o tavă întinsă și se stropește cu puțin ulei de măsline. Se pune tava în cuptor, la foc potrivit 10-15 minute, până devin aurii. Se scot, se usucă și se pot păstra mult timp în borcane de sticlă cu capac sau chiar săculeți de pânză. Se servesc cu supe creme de legume, ciorbe.
Supă cremă de legume cu crutoane
Ingrediente:
1-2 cartofi;
1-2 morcovi cu frunze;
1 bucată de țelină;
1 ardei gras;
1 ceapă;
1 lingură ulei de măsline;
sare;
pătrunjel pentru decorat.
Mod de preparare
Taie și călește ceapa, completează cu apă și apoi adaugă treptat, restul legumelor – morcovii, țelina, ardeii și cartofii, la foc mediul, pentru circa 25 minute. Când au fiert (verifică cu furculița), scurge legumele și mixează-le în blender până devin cremă. Amestecă-le cu zeama de supă și dă-le într-un clocot. La servire, decorează cu pătrunjel tocat și crutoane (rețeta mai jos).
Banana bread
Nu arunca bananele care sunt foarte coapte, curăță-le de coajă și folosește-le pentru a face această rețetă delicioasă de banana bread.
Ingrediente
3 banane foarte coapte;
2 ouă;
200 g zahăr brun;
100 ml ulei de floarea soarelui;
200 g făină;
praf de copt;
esență de vanilie;
puțină scorțișoară;
un praf de sare.
Mod de preparare
Bananele se decojesc și se zdrobesc cu o furculiță. Se amestecă într-un bol cu ouăle, zahărul brun, vanilia, scorțișoara și uleiul si se omogenizează bine. Se adaugă treptat făina, praful de copt și apoi turnăm compoziția într-o formă de chec în prealabil tapetată cu hârtie de copt. O lăsăm la cuptor la 180 grade Celsius circa o oră, până ce checul prinde o crustă maronie pe deasupra. Se taie felii și se servește alături de un pahar cu lapte.