Nu vei găsi conexiune mai bună ca în pădure. Este legătura ta cu tot ce este, vei simți că ești parte din natură, vei elibera orice urmă de stres și te vei relaxa profund.
Dacă ai ales să petreci câteva ore printre copaci, păsări și aer curat ai făcut cea mai bună „investiție” în starea ta de bine.
Iar dacă i-ai luat și pe cei mici în expediție va fi o experiență profundă pe care sigur și-o vor aminti peste ani și vor dori s-o repete curând. Departe de tumultul orașului, de tablete, telefoane și televizor, viața se desfășoară blând, nu există nicio presiune a timpului, niciun stres, doar o curgere firească a lucrurilor.
Iată de ce ar fi bine să ții cont înainte de a pleca în expediție în pădure:
– Fii sigur că merge rețeaua pe telefon sau că ai o aplicație de orientare care funcționează chiar și atunci când nu ai internet. Dacă nu, ia-ți o busolă.
– Echipează-te corespunzător. Poartă încălțări comode, de drumeție, ideal un model care să susțină gleznele. Pune-ți pantaloni lungi și bluze lejere, cu mâneci lungi, pentru ca pielea să fie cât de cât ferită ce ciupiturile de insecte. Pentru mai multă siguranță este bine să ai la tine un spray repelent care să țină insectele departe. Nu uita o geacă impermeabilă în caz că începe ploaia.
– Ai nevoie de o multi-unealtă, un briceag bun la toate, de la tăiat crengi, flori, până la desfăcut conserve și altele.
– Un recipient cu apă. Reține că pentru patru ore de plimbat prin pădure în timpul verii ai nevoie de circa doi litri de apă. Este posibil să găsești izvoare cu apă potabilă pe traseu, documentează-te înainte.
– Ia-ți și ceva gustări care să-ți asigure doza de energie: batoane proteice, nuci, migdale, fructe confiate, ciocolată.
– Alte ajutoare de care ai nevoie sunt: un fluier, pentru a ține animalele sălbatice departe, dar și pentru a te face auzit dacă te-ai rătăcit și o brichetă pentru a putea face focul.
– Nu uita să-ți iei ochelarii de soare, crema de protecție și o mini trusă de prim ajutor. În rest, voie bună și multă dragoste pentru natură!