Vârsta a treia: Dantura sănătoasă se menține cu o dietă adecvată

Reading Time: 2 minutes

La vârsta a treia, alimentația joacă un rol important în menținerea sănătății dentare și a gingiilor. Odată cu înaintarea în vârstă, pot apărea probleme precum retracția gingivală, uscăciunea gurii sau sensibilitatea dentară, așa că este importantă o abordare atentă a felului în care consumăm alimentele.

Știm că dinții și oasele au nevoie de calciu, așa încât o dietă care să aibă alimente bogate în calciu este esențială. Este recomandat să se consume zilnic kefir, iaurt, lapte, brânzeturi (nu foarte grase), sardine. Consumul regulat al acestora ajută la menținerea densității osoase și protejează smalțul dentar. Pentru absorbția calciului în organism e nevoie de expunere moderată la soare și consumul alimentelor bogate în vitamina D: pește gras (somon, macrou), ouă.

Dacă dantura permite, este recomandat consumul de legume crocante (morcovi, țelină, ardei), acestea stimulează salivarea care protejează natural dinții. Dacă există proteze, legumele pot fi consumate rase sau gătite ușor. Fructele recomandate sunt merele, perele (tăiate felii), bananele, fructele de pădure. Pentru protejarea gingiilor consumă spanac, varză kale, ele sunt bogate în vitamina C. Hidratarea este importantă pentru că la vârsta a treia apare frecvent uscăciunea gurii. Se pot consuma ceaiuri de plante, apă plată, supe de legume.

Alte sfaturi de luat în seamă:

Mâncarea să fie călduță, nu fierbinte (mai ales dacă există sensibilitate dentară).

Taie alimentele în bucăți mai mici pentru a fi mai ușor de mestecat.

Evită alimentele foarte tari, lipicioase sau foarte crocante.

Ferește-te de dulciurile tari sau lipicioase, băuturile acidulate și alimentele tari care pot fractura dinții sau rupe protezele.

Clătește gura cu apă după mese, mai ales după fructe.