Ordine pentru o stare de bine

Reading Time: 2 minutes

Atunci când facem curat și organizăm spațiul, efectele se simt atât în mintea, cât și în viața noastră.

Autoarea japoneză Marie Kondo a scris despre această corelație interesantă în cartea sa „Magia Ordinii”, apărută în anul 2010 și vândută internațional în peste două milioane de exemplare. Lectura acesteia ne motivează să ne mobilizăm să replicăm acțiunea, mai ales că noi toți cunoaștem acel sentiment minunat pe care îl avem când totul e lustruit și aranjat în casă.

A face curățenie pe birou, în dulapuri sau în toate încăperile – așa cum subliniază și cea care a devenit autoarea unei serii de peste cinci cărți pe tema curățeniei – este, dincolo de o sarcină gospodărească pe care unii o îndrăgesc sau alții o detestă, și un act terapeutic eliberator. Atunci când ne simțim blocați, apatici, fără chef și entuziasm – a alege să ne ocupăm de o zonă din casă ne poate schimba total gândurile sau emoțiile nefaste. Iată câteva beneficii imediate:

A fi activ – cu mintea, care scanează și filtrează ce este efectiv de făcut și apoi cu mâinile, care sortează și lucrează – înseamnă din start a ieși din starea apatică și pasivă. De fiecare dată când suntem copleșiți, apăsați, nemulțumiți, a întreprinde o acțiune fizică ne scoate automat din starea precedentă;

Eliminăm energia veche și o înlocuim cu energie proaspătă. A muta piese de mobilă, a strânge lucruri și a le reașeza pe poziția aleasă de noi, a arunca obiecte pe care nu le mai folosim (de la maculatură, la mici obiecte sau haine pe care nu le mai purtăm și zac neatinse în același loc de luni sau ani de zile) – toate reprezintă o reconfigurare nu doar fizică, ci și energetică;

Inventarul spațiului ne ordonează nu doar casa, ci și mintea. Faptul că trecem în revistă, selectăm și rearanjăm exteriorul, înseamnă că același impuls îl trimitem și în interior. Pentru a testa, vă propunem un exercițiu: alege un sertar sau o zonă în care n-ai mai intrat de mult timp și fă curat conștient: aruncă, șterge, ordonează, sortează. Te simți mai ușurat? Mai satisfăcut? Mintea este mai clară?