Astmul este o boală a căilor respiratorii caracterizată prin inflamarea și îngustarea acestora. Din cauza bolii, căile respiratorii ajung să se îngusteze și să se umple cu mucus, astfel că respirația devine dificilă și apar episoade de tuse, dar și senzația de sufocare.

În Europa, o persoană moare din cauza acestei boli în fiecare oră, de aceea e important ca astmul să fie tratat. Dintre cele mai de temut simptome ale astmului sunt crizele de astm episodice, care pot fi ușoare, grave sau foarte grave. În timpul unei crize severe de astm pacientul poate muri.

Bolnavii de astm au o respirație șuierătoare, se trezesc adesea în timpul nopții din cauza tusei sau a dificultăților de respirație și se confruntă cu senzația de limitare a respirației. Tusea este mai accentuată în timpul nopții și în orele dimineții; la fel și durerile toracice. Deși cauzele apariției astmului bronșic nu sunt pe deplin înțelese, combinația între factorii ereditari și factorii de mediu ar putea fi „vinovată” de producerea bolii. Genele joacă un rol important, de aceea persoanele cu membri ai familiei care au astm sau alte afecțiuni alergice (cum ar fi rinita alergică sau dermatita atopică) prezintă un risc mai mare de a dezvolta astm.

Mediul înconjurător contează și el, expunerea la anumiți factori de mediu putând influența dezvoltarea astmului. Polenul, acarienii din praful de casă, mucegaiul, părul de animale, fumul de țigară, poluarea atmosferică sau substanțele chimice pot crește riscul apariției astmului. Copiii care suferă de alergii alimentare sunt și ei mai predispuși la astm.

Infecțiile virale ale căilor respiratorii pot declanșa sau agrava simptomele astmului la anumite persoane. Schimbările hormonale, cum ar fi cele care apar în timpul ciclului menstrual sau în timpul sarcinii, pot influența simptomele astmului la unele femei. Odată începută, boala are o evoluție cronică. Chiar dacă este resimțită de bolnav numai în timpul crizelor, între ele pacientul se poate simți bine și se poate crede sănătos, dar nu este așa.

Astmul trebuie tratat permanent, nu numai în timpul crizelor, fiindcă un tratament corect previne apariția altor crize, iar pacienții, chiar dacă nu se vindecă, pot duce o viață normală.

Peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume sunt suferă de astm bronșic, una dintre cel mai frecvente boli cronice a căilor respiratorii. În România sunt peste un milion de pacienți diagnosticați cu această boală, care poate apărea în copilărie, tinerețe sau la bătrânețe.

Afecțiune comună, cu simptome asemănătoare unei răceli, rinita alergică apare pe fondul unei predispoziții genetice și a expunerii la anumiți factori de mediu.

Boala determină o alterare profundă a calității vieții, iar complicația ei cea mai de temut este astmul bronșic, la care pacienții cu rinită sunt de patru-cinci ori mai expuși. În plus, pot să apară noi sensibilizări și noi expresii clinice care vor complica viața pacienților și a familiilor acestora. Un alergen este o substanță de altfel inofensivă, dar care provoacă o reacție alergică persoanelor predispuse. Rinita alergică sau febra fânului este un răspuns alergic al organismului la alergeni specifici.

Simptomele rinitei alergice includ strănut (adesea în cascadă), nas înfundat sau cu secreții apoase, mâncărimi de nas și ochi, dureri de cap, ochi care lăcrimează, cearcăne dureri în gât și tuse. De asemenea, mai apar manifestări cutanate cum sunt piele extrem de uscată care provoacă mâncărimi și pe care se pot forma vezicule, urticarie și senzația de oboseală excesivă. În cazul febrei fânului este prezentă și febra. Unul sau mai multe dintre aceste simptome apar imediat după ce persoana intră în contact cu alergenul.

Ce cauzează rinita alergică?

Când corpul intră în contact cu un alergen, eliberează histamina, care este o substanță chimică naturală ce apără corpul de alergen. Această substanță poate provoca rinita alergică și simptomele acesteia. Pe lângă polenul copacilor și florilor, alți alergeni obișnuiți sunt polenul de iarbă, acarienii, praful, mucegaiul, părul de animale sau saliva de pisică.

Diagnostic

În cazul unor alergii minore, medicul va efectua un test prin plasarea mai multor substanțe pe piele pentru a vedea cum reacționează corpul la fiecare dintre ele. O altă metodă de testare este cea din sânge, în vederea măsurării cantității de anticorpi ai imunoglobulinei E împotriva anumitor alergeni din sânge.

Tratament

Rinita alergică se poate aborda în mai multe moduri. Se pot administra antihistaminice care să stopeze producerea histaminei de către organism, se pot folosi decongestionante pentru a ameliora simptomele de nas înfundat și de presiune în sinusuri, picături de ochi și spray-uri nazale pentru ameliorarea mâncărimilor, corticosteroizi care să țină sub control inflamația sau imunoterapie.

Aceasta din urmă este un tratament de lungă durată ce constă în administrarea de injecții care să scadă, în timp, răspunsul imunitar la anumiți alergeni.